Produse Pellamar – Review

Sunt un adevărat fan al produselor românești de calitate. De fiecare dată când descopăr un brand nou mi se umple sufletul de bucurie și mândrie. De curând, am descoperit produsele Pellamar și am resimțit acest sentiment plăcut.

Pellamar este un brand 100% românesc, iar toate produsele lor sunt realizate pe bază de nămol terapeutic, extras din Balta Albă. Sunt produse testare dermatologic, nu conțin parabeni, alergeni sau arome artificiale.

Am avut ocazia să testez 3 dintre produsele Pellamar: spumantul de baie și crema de corp din gama organic spa dar și crema de zi antistres din gama advancedconcept.

Spumant de baie – Pellamar (gama ORGANICSPA)

Este un produs mai mult decât bine venit, pentru serile reci de toamnă. După o zi răcoroasă sau chiar ploioasă, nu e nimic mai potrivit decât o baie caldă.

Îmi place să mă relaxez în cadă, folosind tot felul de produse de relaxare. Dacă este vorba și despre un produs natural, cu atat mai bine.

Spumantul de baie de la Pellamar, îmbină perfect utilul cu plăcutul. Având un continut bogat de săruri minerale, hidratează bine pielea, conferindu-i luminozitate și un aspect sănătos. În plus, stimulează circulația și conferă o stare de relaxare. Este extrem de benefic după o zi stresantă la muncă, având și efect antistres.

Crema de corp – Pellamar (gama ORGANICSPA)

Pentru mine este important ca o cremă de corp să îmi hidrateze foarte bine pielea, să aiba un miros plăcut, nu foarte puternic și să nu rămână pielea grasă după aplicarea ei. Toate aceste condiții sunt indeplinite cu brio de crema de corp de la Pellamar.

Crema este potrivită și pentru pielea sensibilă. Este intens hidratantă și este recomandată și pentru masajul facial sau corporal.

Crema de zi cu factor de protecție solară – Pellamar (gama ADVANCED CONCEPT)

Crema are un factor de protecție solară, ușor, potrivit pentru zilele de toamnă, când sorele nu e foarte puternic.

Datorită extractului de semințe de floarea soarelui, bogate in vitamina E, este nutritivă și hidratează bine pielea. În afara acestui ingredient activ, crema conține și ulei de cătină – care ajută la pastrarea echilibrului hidrolipidic, colagen de origine marină – are proprietăți antioxidante și bineînțeles extractul PELLAMAR – care are un rol hidratant, protector și încetinește procesul de îmbătrânire a pielii.

Per total sunt foarte mulțumită de aceste produse. Va recomand să le încercați, în special crema de corp, pe care o ador.

Ați încercat produsele PELLAMAR? Ce produse ați încercat sau ce produse vă doriți să încercați?

35 de gânduri despre „Produse Pellamar – Review

  1. Nu știam că Pellamar au produse și pentru îngrijire corpului. Momentan folosesc de la ei Gelul purificator, îmi place foarte mult, chiar mă ajută să îmi țin excesul de sebum sub control.

    Apreciază

Lasă un comentariu